top of page

Stoian Nicolaie, in cateva marturisiri ale celor ce l-au cunoscut in calitate de terapeut si ghid de meditatie

Calangea Bogdan

Fiecare dintre noi are o modalitate proprie de a-şi rezolva problemele. Unii apelează la psiholog, merg la preot sau fac meditații, alţii văd soluţia în îmbunătățirea sănătății prin diete și sport, ghidându-se după deviza „O minte sănătoasă într-un corp sănătos”, și lista poate continua. Cum majoritatea problemelor de orice natură au o bază psihologică, de multe ori avem nevoie de cineva să ne deschidă ochii, să ne îndrume să vedem unde greșim. O astfel de persoană este Nicolaie Stoian, terapeut extrasenzor care prin darul său special a știut cum să pună punctul pe i în ceea ce mă privește nu doar o singură dată. În primul rând am simțit că e deajuns să fii în preajma lui și grijile devin mai ușoare. De fiecare dată după ce vorbeam cu el problemele mele dispăreau și încrederea în forțele proprii creștea. Să vă dau un exemplu : de vreo 15 ani îmi doresc să scriu o carte, măcar o poveste. Până la începutul lui 2012 nu reușisem decât să scriu titlurile mai multor cărți și nimic mai mult. Apoi anul acesta am reuşit să mă apuc într-adevăr de scris, dar au început frustrările de genul: „nu am cunoștințele necesare pentru scris”, „trebuia să mă duc la școală mai mult”, „trebuie să iasă bine”. Stoian Nicolaie m-a făcut să văd că de fapt sunt un perfecționist și printr-un simplu mesaj m-a făcut să trec peste această problemă. Mesajul suna cam așa:

renunta la nevoia de a mai fi aprobat si acceptat

ignora dorinta de a obtine atentia celor din jur

ignora dorinta de a obtine un rezultat

si da-ti voie sa fii mediocru

si cand vei putea sa fii mediocru si asta sa nu te deranjeze, abia atunci o sa poata sa inceapa sa iasa valoarea la iveala

Povestea a început și sunt încântat de ea.

Altădată m-a ajutat să văd cu alți ochi problemele de cuplu și acum știu că sunt pe drumul cel bun. Ar fi mult de povestit aici, dar prefer să nu o fac.

Prima oară când l-am întâlnit mi-a spus de anumite dureri fizice pe care le aveam. Lucruri pe care nu avea de unde să le știe. La început am fost suspicios, dar energia pe care o emană m-a făcut să gândesc : „The force is strong with this one!” Energie pozitivă pe care o simți în casa anumitor oameni sau în preajma lor și nu-ți mai vine să pleci.

Toate aceste daruri le-am primit doar prin consultații, fără a face meditații, prezentări sau tratament deoarece timpul nu mi-a permis. Nu pot să nu mă întreb ce s-ar întâmpla dacă aș face meditații sau tratament cu el.

Una peste alta, cea mai bună descriere a lui Stoian Nicolaie este: ”Prietenul oamenilor„.

Calangea Laurențiu Bogdan, 33 de ani, Căsătorit, un copil, Funcționar public

Marius Vornicescu



“Experienta mea cu Nicu a fost doar pe parte de meditatie, fiind prezent la cateva dintre ele. De la inceput m-a surpins placut prin atitudine si fermitate. Am observat in cadrul meditatiilor tinute de Nicu, formarea unui grup frumos de oameni dublati in infinitate de starea interioara aparuta ulterior. Necesitatea unor grupuri spirituale duce implicit si la aparitia unor lideri, Nicu fiind unul dintre ei, un liant intre oameni frumosi. Am observat si in cazul meu si in cazul celor prezenti, ca meditatiile tinute de Nicu umpleau de multe ori goluri interioare si starea de final era una de pace.”

Marius Vornicescu, terapeut, scriitor​



Carmen Panaite



L-am cunoscut pe Nic Stoian acum doi ani, la cateva luni de la moartea unui om care mi-a fost, intr-o perioada destul de tulbure din viata mea, indrumator, terapeut, prieten… Dupa trecerea sa in nefiinta am trecut printr-o perioada de nesiguranta si instabillitate emotionala, de indoiala, uneori de deznadejde si frica…Ma simteam abandonata, tradata, dezamagita, fara directie… Lipsita de bucurie, traiam mai mult in trecut, amintindu-mi momentele de implinire si siguranta traite alaturi de prietenul si mentorul meu…
Tin minte ca am fost, impreuna cu o prietena la un workshop despre ” Rugaciunea inimii si isihasm” sustinut de Nic Stoian. La inceput, am fost frapata de aspectul sau impunator, de vocea autoritara, de siguranta afirmatiilor… Marturisesc ca aceasta prima impresie m-a descurajat si m-a facut sa adopt o atitudine reticenta si neincrezatoare in ceea ce-l priveste … Nu simteam ca rezonez cu stilul acela doct, profesoral, care nu prea admitea contrazicere… Era prea serios pentru mine, prea dur… Dar in aceeasi seara, am facut exercitiu, experimentand ” rugaciunea inimii”… Imi amintesc cum m-am simtit… ce am constientizat atunci… cata durere era in mine, cata revolta, cat de mult aveam de vindecat si cat de mult aveam nevoie de indrumarea unui maestru… sau unui preot… sau, poate a unui prieten…
In momentul in care m-am hotarat sa-i scriu si sa ii cer ajutorul, nu mai stiam nici cine sunt, nici unde sunt, nici de ce ajunsesem acolo… Si Nic a fost cel care m-a intors spre mine insami, care a aprins o luminita, transformata apoi in flacara, in intunericul inimii mele, care m-a invatat sa ma amuz pe seama mea si a lumii intregi, care mi-a aratat ca trebuie sa caut mai degraba in lumea din launtru decat in cea din afara, care mi-a aratat ca orice cale e buna, atat timp cat ceea ce ma calauzeste pe cale este iubirea si dorinta de a fi de ajutor celor din jurul meu, ca singura judecata de care trebuie sa tin cont, este cea a inimii mele, ca Dumnezeu este peste tot, deci si in mine si ca, datorita acestui fapt, nu exista nici o ratiune pentru care viata mea sa nu fie la fel de plina de lumina si de binecuvantata ca a oricarei alte fiinte de pe acest pamant…
Iti multumesc, Nic.
Dr. Carmen Panaite, medic stomatolog la DIPA DENTAL, 38 DE ANI.



Patricia HUT

Am participat la 2-3 prezentari pe care Nicu Stoian le-a tinut in Timisoara si a fost o experienta foarte foarte interesanta pentru mine: am reusit sa vad fiinte de lumina din jur si aura participantilor. Ulterior am devenit mai constienta si receptiva la informatia si energia care circula in jurul nostru, am ascultat mult mai mult ce-mi “spune” intuitia pe care de ff multe ori am ignorat-o pt ca mintea imi spunea altceva, normal!, mi s-a dezvoltat capacitatea de a sti/simti lucruri care urmeaza sa se intample, si chiar de a determina lucruri sa se intample. Ceea ce mi se pare fff important este faptul ca mi-am schimbat ordinea prioritatilor si e mult mai bine asa: a devenit mai important pentru mine sa ma bucur pentru ce am, sa fiu multumita cu ce am si cu ce primesc in fiecare zi, in locul sa alerg dupa cariera,bani si alte bunuri materiale. De asemenea Nicu m-a indrumat spre niste carti pe care le “cautam” de mult si care m-au ajutat sa inteleg mai bine acest univers. Sigur mai sint si alte schimbari pe care el le-a facilitat, dar deocamdata atata inspiratie am
Numele meu este Patricia Hut, farmacist, 34 ani

bottom of page